UNATC PRESS
Normele de mai jos sunt obligatorii pentru toate materialele predate editurii în vederea publicării, sub orice formă (volum tipărit, volum electronic, pagini Web, broşuri etc.), fiind înmânate autorului în momentul semnării contractului cu editura. Materialele care nu respectă aceste norme vor fi returnate autorilor pentru a fi revizuite.
Editura nu acceptă lucrările culese fără diacritice.
Referinţele bibliografice au forma: Autor, Titlu, editura, locul, anul (de exemplu Doru Nițescu, Il cinema-menzogna sau incursiuni în cinematograful fellinian, UNATC PRESS, Bucureşti, 2009), sau o altă formă consacrată (Oxford, Harvard etc.), respectată în întreaga lucrare. Precizarea paginii: „p.” când este vorba despre o singură pagină, „pp.” când este vorba despre mai multe. Indicaţiile în latină (idem, op. cit., ibid., sqq. etc.): cu italice. Într-o listă bibliografică fiecare intrare se încheie cu punct.
Pentru referinţele bibliografice care trimit la publicaţii periodice intrările vor avea forma: Autorul, „Articolul citat”, Numele publicaţiei, numărul, locul, anul, p. (pp.) xx–xx. În aceeaşi formă vor apărea trimiterile la capitole de carte sau la contribuţiile din lucrările colective: Autorul A, „Capitolul citat”, in Autorul B (coord./ed.), Titlul lucrării, editura, locul, anul. Organizarea notelor trebuie să fie unitară: fie numai note de subsol, fie numai note de final, inserate automat. Fiecare notă se încheie cu punct.
Cuvintele şi citatele în limbi străine se scriu cu italice.
Citatele în limba română se scriu cu drepte. Pentru toate citatele se va indica trimiterea
completă, în note.
Autorul poate opta fie pentru sistemul ortografic cu „â” şi „sunt”, fie pentru cel cu „î” şi „sînt”; sistemul ales va fi urmat în toată lucrarea.
Lista de abrevieri uzuale
cf. = confer (compară)
e.g. = exempli gratia (de exemplu)
ed. (ediţia, editor; plural: eds)
et al. = et alii (şi alţi autori)
sq./sqq. = sequens/sequentes (şi pagina/paginile următoare)
ibid. = ibidem (în acelaşi loc; se foloseşte într-o trimitere care urmează imediat după o altă
trimitere la aceeaşi operă; este urmată de numărul paginii la care se trimite)
id. = idem (acelaşi; se foloseşte într-o trimitere care urmează după o alta în care s-a folosit
ibid., atunci când se trimite la aceeaşi operă, aceeaşi pagină; nu mai este urmată de
numărul paginii)
i.e. = id est (adică)
infra (mai jos)
loc. cit. = loco citato (similar cu op. cit., dar folosit numai atunci cînd trimiterea este la aceeaşi
pagină ca în trimiterea anterioară)
ms. = manuscriptum (manuscris; plural: mss.)
op. cit. = opere citato (opera citată)
passim (pe alocuri; deseori)
supra (mai sus)
vol. (volumul, volumele)
Norme tehnice
Text
– structura textului (cuprins, tablă de materii, sumar) fără trimitere la pagină;
– pagină A4;
– textul de bază – font Times New Roman, corp 12; notele şi indicele – font Times New Roman, corp 10;
– paragrafele se vor distinge prin indentarea primului rând, nu prin distanţare de paragraful anterior;
– indentarea primului rând al paragrafului se va face cu tab, nu cu spaţii;
– semnele de punctuaţie (. , ; : ! ? …) nu vor fi precedate de spaţiu, dar vor fi urmate de spaţiu;
– se respectă diferenţa între cratimă (-), linie de pauză (–) şi linie de dialog (—);
– ghilimelele vor fi „…”, însă cele de deschidere nu vor fi compuse din două virgule (,,); ghilimelele pot fi generate de următoarele combinaţii de taste: „ – Alt+0132; “ – Alt+0148;
– ghilimelele interioare vor fi «…»; aceste pot fi generate de următoarele combinaţii:
« – Alt+0171; » – Alt+0187;
– semnul de punctuaţie după un cuvânt italic îngropat într-un text drept este şi el drept, între cuvinte scrise în italice într-o listă – semne de punctuaţie drepte (antifascist, anticomunist, liberal).
– listele numerotate nu vor avea numerotare automată;
– listele bullets se vor crea cu linie de pauză (–), nu cu alte simboluri şi, de asemenea, nu automat;
– în listă, intrările pot fi încheiate cu punct şi virgulă sau punct; în primul caz, intrările încep cu literă mică, iar în al doilea, cu literă mare;
– numerotarea titlurilor nu se va face automat, ci manual;
– numerele exprimate prin cifre şi alcătuite din mai mult de trei cifre se vor segmenta prin punct: 12.215.648; 1.568; 12.563,25 (cu zecimale); excepţie fac anii: 1848, 2004 etc.
– citatele separate de textul de bază (citate bloc) – font Times New Roman, corp 10, drept, precedate şi urmate de un rând alb; aceste citate nu se închid între ghilimele;
– după ghilimelele şi parantezele de deschidere nu se introduce spaţiu; de asemenea, nu
se introduce spaţiu înaintea celor de închidere;
– pentru sublinieri în text se folosesc numai italicele (nu bold sau underline).
Tabele, figuri
– tabelele şi figurile (grafice, scheme, ilustraţii etc.) se vor prezenta aşa cum este indicat în Septimiu Chelcea, Cum să redactăm în domeniul ştiinţelor socioumane, ediţia a 2-a, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2003, pp. 90-109.
Imagini, scheme
– imaginile nu vor fi introduse în document, ci vor fi predate editurii fizic pentru a fi scanate; în text, se va marca locul unde va fi inserată imaginea („[intră Imaginea x]”);
– textele din interiorul schemelor vor fi predate şi într-un document separat, menţionându-se schema de care aparţin.
Norme de redactare – varianta detaliată
Instrucţiuni pentru traducătorii, redactorii şi corectorii editurii și ai publicațiilor