Cartea lui Doru Nițescu își dorește să introducă în sfera filmologiei românești un produs audiovizual contestat, videoclipul muzical, aflat în afara atât a sferei operelor canonice, cât și a obiectelor marginale, așa numitele “filme orfane”, care au început să fie din ce în ce mai des valorizate pentru importanța lor documentară și sociologică. Dimpotrivă, videoclipul muzical este caricaturizat adesea ca fiind chintesența înclinației nefaste a mediului audiovizual pentru spectaculozitate gratuită, superficialitate și mercantilism, lipsindu-i în plus aproape cu desăvârșire relația cu realul. Nițescu încearcă în cartea de față în primul rând să poziționeze videoclipul muzical ca pe un obiect de studiu valabil pentru o analiză gramaticală detaliată a limbajului cinematografic. Această analiză se axează mai ales pe modul specific de interacțiune între cadre introdus de videoclip și mai ales de “școala MTV”, care bulversează normele clasice ale montajului cinematografic narativ, împământenite de o tradiție de-acum seculară. La un al doilea nivel de analiză, Nițescu atinge atât dimensiunea micro, a compoziției cadrelor individuale, cât și cea macro, cu meditații mai ample despre impactului popularității videoclipului muzical asupra orizontului de așteptări estetice ale publicului larg în fața oricărei creații audiovizuale și chiar și numai narative.
De fapt, chiar dacă subiectul declarat al cărții este videoclipul, de fapt adevăratul protagonist este cinematograful, a cărui chestiune subîntinde toate discuțiile lansate de Nițescu. Inclusiv structura cărții dă în vileag această preocupare abia voalată: doar două capitole, cele cu numărul trei și patru, sunt dedicate real analizei trăsăturilor generale ale genului, respectiv unor exemple pe care Nițescu le consideră deosebit de elocvente pentru o tipologie anume de videoclip muzical. Primele două părți ale cărții își asumă mai curând misiunea să realizeze o istoricizare foarte amplă a videoclipului, accentuând mai ales relația sa cu celelalte medii audiovizuale de masă care au marcat secolul XX, în speță cinematograful și televiziunea. Iar ultimul capitol analizează modul în care paradigma estetică a videoclipului s-a regăsit în filme diverse, fără ca influența să poată fi considerată unilaterală.
De când a apărut Nașterea videoclipului modern, au avut loc multe bulversări în domeniul audiovizualului, nu în ultimul rând datorate posibilității din ce în ce mai concrete ca inteligența artificială să creeze atât imaginile, cât și muzica videoclipurilor viitoare - așa că munca de pionierat a lui Nițescu merită continuată.