Dialogurile sunt un vechi exercițiu filozofic, cu atât mai important de perpetuat într-o epocă unde pe de-o parte se exprimă din ce în ce mai răspicat nevoia unor democrații reformate în vederea unui grad mai ridicat de participativitate, iar pe de altă parte educația formală, bazată pe o structură verticală rigidă de transmitere a cunoștințelor, este privită cu un scepticism crescând. Deși atât inițiatorul discuțiilor prinse în volumul de față, Lucian Georgescu, cât și interlocutorul său, Dumitru Carabăț, vorbesc cu o nostalgie deloc disimulată despre un anumit climat intelectual efervescent existent în trecutul mitic al marilor autori, dar și în cel românesc recent, în ciuda dictaturii - climat dispărut în prezent - demersul lor este unul eminamente modern. El traduce sub o formă mai accesibilă, ce împletește profesionalul cu personalul, teoria complexă, arborescentă și doctă a lui Carabăț despre scenariu, pe care acesta a formulat-o atât activând în industria filmului între 1958 și 1987, cât și predând scenaristica începând din 1970 și scriind mai multe cărți importante de teorie, precum De la cuvânt la imagine: propunere pentru o teorie a adaptării (1987) sau Spre o poetică a scenariului cinematografic (1998).
După o primă direcție cronologică, în care Carabăț este invitat să-și retrăiască experiențele formatoare din vremea studenției, din activitatea în industria socialistă de film și de la catedră, dialogurile se concentrează asupra unor chestiuni mai dense de teorie a scenariului, ghidate cu precădere de două intenții: aceea de a desface diverse straturi ale concepției lui Carabăț, ajunsă, la momentul purtării conversațiilor cu Georgescu, la o deplină maturitate și rotunjime, și aceea de a pune în relație (deseori conflictuală) această concepție cu școala americană “pragmatică” de scriere a scenariilor de film.
Dialogurile cuprinse în acest volum sunt o ocazie de a expune în primul rând libertatea viziunii lui Carabăț despre ce numește “forme celulare de organizare a materialului narativ [...] într-un subiect” (p. 78) și, într-al doilea rând, marea lui disponibilitate de a-și transmite sistemul de gândire despre scenariu și cinema. Cartea se încheie oportun cu o analiză a lui Steven Marras asupra potențialului răspândirii internaționale a poeticii lui Carabăț și un text al lui Georgescu care descrie succint activitatea profesorului și scenaristului, o ultimă încurajare adresată cititorul să înceapă explorarea amănunțită a operei sale.