Colecție: Educație teatrală


ISBN: 978-606-082-055-4; 978-606-14-2140-4

An apariție: 2025
Tip ediție: broșată
Pagini: 172

Liviu Lucaci

 

Nașterea actorului

Coeditare: UNATC Press & Universitaria Craiova

„Nu aveți în mână un manual, ci un soi de îndrumar subiectiv care adună și semnalează probleme, dificultăți, neînțelegeri cu care m-am confruntat eu însumi. Alături de experiențe și gânduri preluate de la maeștrii mei sau de la colegii din toate generațiile cu care am lucrat în teatrul profesionist și în Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale»  București. Volumul de față cuprinde note de curs, fragmente din conferințe susținute de-a lungul anilor, articole ce așteptau să apară în reviste de specialitate, închegând o metodă pentru nașterea actorului creator, adresându-se deopotrivă novicilor în teatru, profesioniștilor care vor să-și împrospăteze meșteșugul şi tuturor celor atrași de acest fenomen straniu care este arta scenică a actorului.

Pentru mine, capitolele din carte se înlănțuie într-un drum coerent, marcat în etape clare, dar ele pot fi parcurse oricum, așa cum și drumul spre actorie are o mie de căi posibile, însă doar una potrivită pentru fiecare dintre cei care îndrăznesc să pornească pe el.“

Liviu Lucaci

Colecție: Educație teatrală


ISBN: 978-606-082-055-4; 978-606-14-2140-4

An apariție: 2025
Tip ediție: broșată
Format:
Pagini: 172

Scroll to Top